miercuri, 6 aprilie 2011

Cele mai frumoase fotografii ale lumii vii !!



“Sunt absolut convins ca pana si in cel mai neinsemnat fir de iarba se regaseste intreaga calatorie a stelelor. Exista un grai prin care natura ne vorbeste, pamantul ne vorbeste. Insa, de cele mai multe ori, nu suntem indeajuns de atenti pentru a le auzi Povestea.” Walt Whitman
An de an, din 1964 incoace, Muzeul de Istorie Naturala din Marea Britanie ne reaminteste constant de sensul Povestii pe care a descoperit-o Walt Whitman, organizand competitia Wildlife Photographer of the Year, la care sunt invitati sa participe fotografi profesionisti si amatori din toate colturile lumii. Cu o asemenea traditie, Wildlife Photographer of the Year a ajuns sa se identifice cu cele mai spectaculoase instantanee realizate lumii vii, o reputatie nobila, nestirbita nici de recentul scandal din acest an, in urma caruia castigatorul a fost deposedat de marele premiu.
O selectie sumara a celor 43.000 de fotografiilor participante la competitia din 2009 ne dezvaluie scene fabulose si stranii, din care fiinta umana a fost exclusa sau a iesit de bunavoie. Armonia acestei Lumi Naturale se alcatuieste prin respectarea cu necesitate a unor legi stravechi, pe temelia carora s-a plamadit si s-a dezvoltat creatia, dar de care fiinta umana parca nu mai da seama in totalitate. Emblematica pentru aceasta viziune este fotografia englezului Andy Rouse - falnicul tigru care trece nepasator prin fata aparatelor de fotografiat pare, prin comparatie cu turistii indesati in masinile de teren, o creatura total nepamanteana.
Va invitam sa descoperiti o parte a celor mai frumoase fotografii inchinate Lumii Vii si realizate pe parcursul lui 2009, iar prin acestea sa regasiti sensul Povestii.





















































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu